Mergi la conținut

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Științe Biologice

IP

Ion Petre

CS I - Bioinformatică

Biografie

Sunt un cercetător și educator specializat în cercetare multidisciplinară privind analiza datelor și modelarea computațională în biologie. Am acumulat peste 25 de ani de experiență în Finlanda, România și SUA. Am condus numeroase proiecte de cercetare și dezvoltare, reușind să obțin finanțări externe competitive în valoare de peste 4 milioane de euro. De-a lungul carierei mele, am scris peste 100 de publicații științifice și am fost invitat ca cercetător la multe conferințe internaționale. Mă bucur de abilități analitice excelente, precum și capacitatea de a lucra și de a coordona echipe multidisciplinare, având, totodată, abilități interpersonale puternice.

Am absolvit Universitatea din București cu o diplomă în Informatică și mi-am obținut doctoratul în Matematică la Universitatea din Turku, Finlanda. Pe parcursul carierei mele, am ocupat diverse roluri profesionale, inclusiv cel de profesor titular în informatică și matematică, șef de departament, director de program de cercetare, cercetător principal, editor de reviste și cărți, precum și organizator de conferințe.

Cercetările mele se axeaza pe domeniul genomicii computaționale a ciliatelor, sistemelor de reacție și știința rețelelor. De asemenea, am devenit cunoscut pentru seria mea foarte populară de prelegeri pe YouTube despre bazele învățării automate. Sunt pasionat de dezvoltarea de soluții practice pentru probleme computationale complexe, bazate pe tehnologia AI de ultimă oră.

Publicatii

Publication Authors Date