Mergi la conținut

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Științe Biologice

ROMÂNIA REPREZENTATĂ LA ICGEB 2019

În perioada 21 – 22 mai 2019 a avut loc la Trieste, Italia, cea de-a 25-a sesiune a Bordului Guvernatorilor al Centrului Internațional pentru Inginerie Genetică și Biotehnologie (International Centre for Genetic Engineering and Biotechnology – ICGEB).

La eveniment a participat, în calitate de Guvernator în Bord din partea României, dr. Manuela Elisabeta SIDOROFF, director general al Institutului Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Științe Biologice (INCDSB).

ICGEB 2019

Sesiunile Bordului Guvernatorilor se desfășoară anual, reunind reprezentanți guvernamentali din peste 60 de țări membre, în scopul promovării sustenabile globale pentru știință la nivel internațional, tehnologie și inovație în Biotehnologie.

Bordul ICGEB are rolul de a conduce și administra Centrul, de a determina direcțiile și activitățile acestui, de admitere a noilor membrii, de aprobare a programului și bugetului de lucru, luând în considerare recomandările Consiliul Consultativ Științific, de adoptare a reglementărilor pe probleme financiare ale Centrului și a deciziilor pe alte probleme financiare.

Punctele adoptate de pe agendă sesiunii au fost prezentate, discutate și pe baza lor s-au luat decizii de către Bordul Guvernatorilor al ICGEB, care vor fi publicate în Raportul final.

Alegerea directorului general pentru anii 2019 – 2024

Pe lângă toate deciziile adoptate, planurile de activități și financiare, strategii etc., în 2019 a avut loc alegerea, pe o perioadă de 5 (cinci) ani a Directorului General a ICGEB.

Având în vedere că mandatul actualului director general, Prof. Mauro Giacca, va expira 30 iunie 2019, Bordului i s-a solicitat să aleagă un nou Directorul General ICGEB (urmare procedură și calendar relevant, aprobate la cea de – a 24 – a sesiune a Bordului Guvernatorilor din 2018).

Astfel, Dr. Lawrence Banks, Coordonator Științific ICGEB și Liderul Grupului de virusologie tumorală, a fost ales Director General la cea de-a 25-a sesiune a Bordului Guvernatorilor în Trieste, pe 21 mai 2019.

La această ediție a Bordului Guvernatorilor ICGEB, a participat sir Richard J. Roberts, Laureat al Premiului Nobel și membru în Consiliul Consultativ Științific al ICGEB.